Review gel de dus cu lapte de capra

miercuri, februarie 19, 2014

Produsele bio mi-au starnit mereu interesul si multe astfel de produse se regasesc in rutina mea de ingrijire a corpului si a tenului. In acest articol vreau sa va vorbesc despre un gel de dus care are la baza lapte de capra.
Sincer nu imi amintesc sa fi baut lapte de capra vreodata, dar am facut ceva cercetari pe internet si am aflat ca e foarte bun pentru corp. A inceput sa fie folosit si in compozitia diverselor produse cosmetice, deoarece s-a dovedit ca ingredientii activi din laptele de capra sunt aproape identici cu cei din stratul protector al epidermei umane. Produsele care contin lapte de capra sunt benefice pentru piele, deoarece sunt bogate in vitamina E naturala, care stimuleaza starea de sanatate a pielii.

Gelul de dus face parte din gama de produse a site-ului Bio Medical Estetic, unde gasim urmatoarele informatii despre produs : 

Datorita extractului de galbenele, gelul de dus are un efect calmant actionand delicat asupra pielii ce ramane catifelata, hidratanta de laptele de capra din compozitie. Gelul de dus are un pH neutru, iar uleiul esential de roinita ofera un grad sporit de protectie antibacteriana.
Indicatii : Piele sensibila, eczema, acnee, psoriazis, dar si pentru cei care doresc o ingrijire speciala a pielii

Ingrediente : 

In primul rand la acest produs m-a incantat modalitatea de dozare. Nu am avut pana acum un gel de dus cu pompita, dar le consider chiar eficiente. L-am folosit exclusiv pe el la fiecare dus ca sa observ beneficiile pe care le aduce pielii. Are o consistenta cremoasa si catifelata, pe care o asociez cu consistenta unei creme de dus, insa e putin mai lichid. Nu lasa efectul de piele care strange iar dupa utilizare pielea se simte fina, hidratata si frumos parfumata. Nu stiu de ce aveam impresia ca miroase urat..insa nu e deloc asa. Are un miros placut, dulceag...dar totusi usor acrisor. Se simte infuzia de galbenele si parca miroase usor a lamaie. 
Produsul promite sa actioneze asupra acneei, eczemei etc. insa in acest sens nu ma pot pronunta, deoarece nu am astfel de probleme.

Arata cam asa : 
Intr-adevar e putin cam lichid...am facut repede poza ca se vede ca imi curgea din mana :))


E un gel de dus bun, hidratant, insa i-am gasit si un punct minus : nu prea face spuma. Intr-adevar curata bine pielea, dar mie imi place ca un gel de dus sa faca spuma cat mai multa. Acesta face o spuma subtila si fina...asemanatoare cu cea a gelurilor de fata.

Produsul se gaseste in mai multe orase in magazinele bio, insa l-am gasit si online aici iar pretul variaza intre 13-14 lei in functie de comerciant.

Ati folosit produse pe baza de lapte de capra?

You Might Also Like

0 comentarii

Un produs Blogger.