Search

9 reguli de ingrijire a tenului

by - luni, noiembrie 28, 2016

sursa poza : belessa.ro
Vreau sa incep acest articol prin a va spune ca e mai important sa aveti intai grija de tenul vostru si abia apoi sa va ocupati de machiaj. Nu investiti bani aiurea in cosmetice scumpe, daca nu aveti o rutina corecta de ingrijire a tenului. Ici colo am mai auzit greseli in ingrijirea tenului si m-am gandit sa le adun pe toate intr-un articol in speranta ca va vor fi utile sfaturile mele. 

1. Demachierea e esentiala si seara si dimineata. 
Fie ca ai folosit sau nu machiaj. Personal nu ma machiez zilnic, insa cu toate astea ma demachiez in fiecare seara si niciodata discheta demachianta nu a ramas curata dupa ce mi-am sters tenul. Asta pentru ca peste zi se aduna pe ten tot felul de impuritati si daca nu le indepartezi, vor bloca porii si acest lucru faciliteaza aparitia cosurilor si a punctelor negre. Si dimineata e esential sa ne stergem tenul cu apa micelara si apoi sa folosim un gel de curatare, deoarece si peste noapte se aduna impuritati si sebum pe piele si e esential ca tenul sa fie curat cand aplicam crema de zi.

2. Renuntati la prosoapele clasice de bumbac pentru a va sterge tenul.
Bacteriile nu se vad cu ochiul liber...dar ele exista. Pentru a folosi prosopul de bumbac, acesta trebuie schimbat zilnic, deoarece astazi iti stergi tenul, prosopul ramane umed numai bun pentru dezvoltarea bacteriilor, ca sa nu mai spun si de impuritatile care se aduna pana la a doua utilizare. Si nimeni nu cred ca sta sa spele zilnic prosoape de fata. De aceea va recomand sa folositi prosoape de unica folosinta, adica servetele cosmetice. Sunt foarte eficiente si va protejeaza tenul. Nu costa nici foarte mult...eu le cumpar de obicei de la Penny si costa in jur de 3 lei si ma tin aproximativ 2 saptamani. De asemenea cand stergeti tenul trebuie sa tapotati usor, niciodata sa frecati.

3. Nu mai folositi sapun pentru a va spala tenul. 
Au fost momente in care foloseam si eu sapun pentru a-mi curata tenul si mereu foloseam Dove, pentru ca nu usuca pielea, insa tot sapun e. Chiar daca pe moment nu simteam ca pielea e uscata, in timp am observat asta si am exclus sapunul. Formulele sapunurilor nu sunt cele mai blande si de cele mai multe ori sunt chiar agresive cu tenul. Senzatia aceea de "piele care strange" nu e sinonim cu "piele curata" ci cu "piele deshidratata". Orice alt produs care va confera senzatia de piele care strange nu e bine formulat si trebuie sa incetati sa il folositi.

4. Nu mai incercati sa uscati tenul gras
Ma enervez de fiecare data cand vad pe cineva care recomanda lamaia si alcool-ul pentru ten, pentru a usca pielea, in speranta ca vor impiedica pielea sa mai produca sebum. Insa lamaia si alcool-ul au exact efectele adverse, irita pielea si tenul produce si mai mult sebum. Tenul percepe aceasta uscare in urma folosirii acestor ingrediente si din dorinta de a se proteja produce si mai mult sebum. Chiar daca nu veti observa asta la primele utilizari, pe termen lung efectele adverse nu vor inceta sa apara. Si tenul gras are nevoie de hidratare. Chiar daca va confruntati cu exces de sebum, pielea poate fi deshidratata, asadar nu ii faceti rau aplicand ingrediente iritante.

5. Gelul de curatare nu e suficient pentru a indeparta machiajul.
In mod normal intr-o zi in care nu ma machiez folosesc atat apa micelara cat si gel de curatare. Insa nu e chiar tragic daca sari peste lotiunea micelara si folosesti doar un gel de curatare. E tragic atunci cand ai folosit fond de ten, pudra, fard, rimel etc. si folosesti doar un gel de curatare pentru a indeparta machiajul. Crede-ma un gel de curatare nu are o putere atat de mare...si daca crezi ca aplicand de mai multe ori acest produs scapi de machiaj te inseli. Si nu e bine sa abuzezi de gelul de curatare pentru ca agresezi tenul. Una dintre cele mai mari greseli le fac persoanele care indeparteaza rimelul cu gel de curatare. Nu-i asa ca dupa ce iti stergi rimelul cu gel de curatare, nu ai o senzatie tocmai confortabila la nivelul ochilor? Asta pentru ca gelul de curatare nu e conceput pentru a indeparta rimelul si asta ne obliga sa frecam, ceea ce duce la uscarea ochilor si a pielii. Ochii sunt foarte sensibili si trebuie sa le acordam atentia cuvenita. De aceea e indicat sa folositi un produs special conceput pentru demachierea ochilor.

6. Trebuie sa folositi mereu SPF
Cred ca ati mai auzit povestea asta, dar o mai spun si eu inca o data ca nu face rau. Protectia solara nu se foloseste doar la plaja. Se foloseste zi de zi, in orice anotimp. Daca nu simtiti ca va arde pielea de la soare cum e vara, asta nu inseamna ca razele uva si uvb nu isi fac treaba si nu va afecteaza pielea, rezultand un ten imbatranit prematur. Vara e recomandat sa folositi SPF 50+ si in rest e ok si SPF 30. 

7. Nu incarcati tenul cu prea multe produse
Se mai intampla uneori ca tenul sa o ia razna, sa nu arate tocmai bine si atunci primul instinct e sa aplicam tot ce avem in materie de ingrijire a tenului. Il spalam cu 2 geluri de curatare, aplicam ulei, ser, alt ulei, crema pentru ten gras, crema de riduri, crema de ochi, gel de ochi etc. Nu e bine sa incarcam tenul cu prea multe produse pentru ca vom obtine exact rezultatul contra. Trebuie sa invatati sa va cunoasteti tenul, sa folositi produse potrivite, cu ingrediente bune. Daca aplici 2 uleiuri si 2 crema de fata in aceeasi seara, nu inseamna ca a doua zi tenul va radia de sanatate. Mai putin, dar bun. Nu mult si prost. 

8. Nu folositi produse care nu va sunt destinate
Adica de ce ai folosi o crema destinata varstei de 40 de ani, daca tu ai 20? Sau de ce ai folosi o crema pentru ten gras, daca tu ai tenul uscat? Fiecare crema e destinata unui anume tip de ten si e esential sa cunosti nevoile pielii tale pentru a-i oferi ingrijirea adecvata. Din punctul meu de vedere cumpararea unui creme de fata nu e deloc asemanatoare cu cumpararea unui gel de dus. Intri in magazin, iti place ambalajul, miroase bine, costa putin si il bagi in cos. Nu asa ar trebui sa se desfasoare achizitia unei creme de fata, insa nu va spun mai multe aici, deoarece am pregatit un articol in care am scris cativa factori de care trebuie sa tinem cont cand cumparam o crema de fata.

9. Produsele demachiante se clatesc de pe fata
Gelul de curatare il consider un element de baza in rutina de ingrijire a tenului si nu trebuie sa il dati la o parte cand va demachiati, ba chiar trebuie folosit mereu pentru a indeparta apa micelara sau laptele demachiant. E posibil ca produsele demachiante sa nu afecteze tenul daca nu sunt clatite, dar nici nu prea au ce bine sa ii faca. Adica ele sunt facute pentru a indeparta machiajul, nu pentru a ingriji tenul, asadar nu vad de ce ati incarca pielea cu ingrediente inutile. Tenul trebuie sa fie curat pentru a beneficia la maxim de ingredientele din crema de fata. Mi s-a intamplat totusi sa nu clatesc apa micelara deoarece eram prea obosita si nu am avut probleme. Eu folosesc apa micelara Bioderma care are o lista de ingrediente bune, insa nu fac un obicei din asta, deoarece nu ii vad sensul. Daca aveti probleme cu cosurile si nu stiti care e cauza, sa stiti ca e posibil sa fie din cauza demachiantului pe care nu il clatiti de pe ten si nu se impaca bine cu pielea.

Cam asta e tot ce mi-a venit in minte si daca o sa fie nevoie o sa mai scriu un astfel de articol la un moment dat. Daca aveti si voi sfaturi pentru ingrijirea tenului, nu ezitati sa imi scrieti in comentarii :*

You May Also Like

6 Comments

  1. Foarte pertinente sfaturile tale! Eu nu ma demachiez dimineața pentru ca mi se pare inutil, folosesc doar gel de curățare și apa. Seara în schimb e alta treabă : ma demachiez cu ulei, și după gel de curățare obligatoriu! Ma apuca groaza când citesc ca unele fete se demachiant și pe urma aplica direct crema! Oricât de bun ar fi un demachiant, tot mai rămân ceva urme pe piele, care vor fi îndepărtate doar prin spălare. Asa ca nr. 9 nu trebuie sărit niciodată! :)
    Te pup! :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu mai folosesc si apa micelara dimineata, deoarece avand tenul gras, imi simt porii mai curati decat folosind doar gel de curatare.
      Si eu militez pentru curatarea demachiantului.
      Te pup si eu :*

      Ștergere
  2. Amin! Sunt de acord cu toate sfaturile tale, sunt principii dupa care ma ghidez si eu in rutina de ingrijire a tenului.
    Felicitari pentru articol!
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte fain articolul! Ai muncit ceva la el, insa aceste sfaturi sunt foarte utile!
    Stii ca datorita tie - ai scris tu candva un articol despre servetele cu care iti stergi fata si ca ai renuntat la prosop - am facut si eu la fel? Nu stiu despre ce servetele vorbesti tu, eu le folosesc pe cele clasice..de bucatarie. Si la fel, tapotez.
    Asa bine imi merge, incat si iubitul meu face la fel. A renuntat si el la prosopelele de fata din bumbac! Multumesc! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc de apreciere :)
      Ma bucur ca te-am influentat intr-un mod bun si ai renuntat la prosoapele de bumbac. Sunt bune si servetelele de bucatarie. Eu in genul asta folosesc : http://stilbirotic.md/image/cache/data/chimia/servetele%20mirus%20emmi-600x600.jpg
      Se gasesc pe la toate magazinele.
      Te pup :*

      Ștergere