Search

Top calendare advent 2019 !

by - sâmbătă, noiembrie 23, 2019

Ne îndreptăm rapid către luna decembrie, ceea ce înseamnă că ne îndreptăm rapid către sărbătoarea Crăciunului. Din punctul meu de vedere și cred că din punctul de vedere al tuturor femeilor, cea mai glam metodă de a numără zilele până la Crăciun o reprezintă calendarele advent.



Calendarele advent sunt formate din 24 sau 25 de sertare, iar în fiecare sertar găsim câte un produs de frumusețe. Farmecul acestor calendare e că începând din 1 decembrie și până la Crăciun să deschidem câte un sertar pentru a descoperi produsul ce se ascunde acolo. Evident, tentația e mare și avem tendința să deschidem toate sertarele în același timp, dar atunci și-ar pierde farmecul și esenta pentru care au fost create calendarele advent. Așadar trebuie să avem răbdare și să ne bucurăm în fiecare zi de o nouă descoperire. Cred că aceste calendare sunt plăcerea oricărei femei și le găsesc foarte potrivite și pentru a fii oferite cadou cuiva drag. Am studiat piața de anul acesta și astăzi va prezint cele mai tentante calendare advent de anul acesta ! 

Calendar advent Nivea
Îl găsiți AICI .


Foarte drăgălaș ambalajul calendarului advent de la Nivea iar conținutul se adresează tuturor tipurilor de par și de piele. Adică veți găsi produse mai generale să spun așa, care nu se adresează doar unui anumit tip de piele. În spatele fiecărui sertar, găsiți produse din game diferite, astfel că vă puteți bucura de produse pe care poate nu ați avut ocazia să le folosiți si acum le puteți încerca. 

Delia Cosmetics calendar advent
Îl găsiți AICI.

Delia Cosmetics este o companie de familie cu capital polonez, care crează produse cosmetice din anul 1998. Brandul a câștigat numeroase premii prestigioase și și-a fidelizat mulți clienți. Produsele brandului au prețuri acceptabile și deși am citit multe despre ele, nu le-am încercat până acum. Calendarul advent mi se pare o oportunitate bună de a descoperi produsele unui brand pe care nu le-am încercat niciodată.

Calendar advent Maybelline
Îl găsiți AICI.

Dacă vreți să numărați zilele până la Crăciun, descoperind produse de machiaj, calendarul advent de la Maybelline poate fi soluția ideală. Îmi plac tare mult produsele lor, raportul calitate preț consider că e excelent. De la acest brand am folosit mai mult lacuri de unghii, rujuri și uneori rimel, dar sunt deschisă să descopăr și noi produse de la ei.

Calendar advent Make-up Revolution
Îl gășiți în două variante AICI si AICI

Produsele de la Make-up Revolution îmi plac tare mult și înainte să le încerc pentru a mă convinge de calitatea lor, m-au impresionat tare mult ambalajele drăguțe ale produselor. În special a paletelor de farduri ! Iar prețurile produselor sunt mici, iar din privința calității nu mă plâng. Pe site scrie și ce conține fiecare sertar din calendar, însă doar genul de produs, nu și nuanța sau alte detalii. Că să rămână totuși și puțin mister ! 

Calendar advent Lancome
Îl găsiți AICI.

Dacă doriți să va răsfățați cu un brand de lux, cei de la Lancome ne propun și ei un calendar advent care ne ademenește cu produse care mai de care. Chiar dacă are un preț puțin mai ridicat, calendarele advent de lux mi se par ideale pentru a testa produsele mini size ale unui brand, înainte de a cumpără varianta full size. Pentru că produsele sunt mai scumpe, de aceea e bine să le testăm înainte de a le cumpăra pentru a nu da banii degeaba pe un produs full size care poate nu ni se potrivește. 

Yankee Candle Alpine Christmas
Îl găsiți AICI.


Pe lângă calendarele advent care conțin produse de îngrijire și de machiaj, mă bucur că există și un calendar advent cu lumânări. Și mă bucur de asemenea că acest calendar e lansat de Yankee Candle, deoarece ador lumânările lor. Nu știu dacă e cineva care nu a auzit de ele, dar dacă și voi sunteți fan lumânări, trebuie neapărat să le încercați. Și să descoperim o nouă aromă in fiecare zi, mi se pare senzațional ! 

Mix ceaiuri de Craciun
Îl găsiți AICI.

O altă idee interesantă și diferită de calendar advent, mi se pare calendarul cu ceaiuri ! Calendarul conține 24 de plicuri de ceai, pentru a va încălzi în serile reci dinaintea Crăciunului ! Are și un preț mic de doar 19 lei și mi se pare și o idee foarte bună de cadou ! 

În concluzie și anul acesta calendarele advent sunt foarte variate și avem de unde alege ! Aceastea despre care v-am scris astăzi, mi se par a fi cele mai tentante! Deși le-aș cumpără pe toate, cel mai tare mă tentează în primul rând calendarul de la Make-up Revolution, pentru că nu am folosit foarte multe produse de la ei și aș fi curioasă să încerc mai multe. Pe locul doi în tentații se află calendarul de la Delia Cosmetics, deoarece e un brand ale cărui produse nu le-am folosit și sunt curioasă să văd cum sunt ! Și bineînțeles, pentru că ador lumânările, era imposibil să nu cedez tentației și să vreau calendarul de la Yankee Candle ! Deci cu cât mai multe calendare, cu atât mai multe surprize într-o zi !

Ție îți plac calendarele advent? Care e preferatul tău ?

You May Also Like

29 Comments

  1. Multumesc de idei! Chiar eram in cautare de cadouri :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Anul acesta sigur ma cadorisesc si eu cu unul, cel putin unul.

    RăspundețiȘtergere
  3. Le ador, am deja unul. Chiar ma mir cum am. Rezistat sa nu îl desfac!

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte interesante aceste calendare, inca nu am reusit sa imi achizitionez unul.

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu sunt mare fan caldendare Advent. Sunt dragutele dar nu toate produsele sunt utile.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu sunt toate utile poate, dar putem darui produsele care nu ni se potrivesc !

      Ștergere
  6. Cred ca cel de la Nivea ma tentează pana acum. 💝 💝

    RăspundețiȘtergere
  7. Foarte mult îmi plac, dar încă nu mi-am luat niciunul. Fetitei mele i-am luat unul cu soy luna

    RăspundețiȘtergere
  8. Ce idei dragute pentru cadourile de Craciun, chiar mi-ar placea un astfel de calendar advent.

    RăspundețiȘtergere
  9. Cel de la Maybelline mi-a atras cel mai mult atenția, ma gândesc să-l cumpar.

    RăspundețiȘtergere
  10. As fi vrut si eu ori Nivea ori Delia, dar nu mai sunt in stoc pe Notino.

    RăspundețiȘtergere
  11. Ce calendar draguta! Sunt perfecte pentru a le face cadou persoanelor dragi ❤️

    RăspundețiȘtergere
  12. Vreau si eu anul asta sa imi iau neaparat un calendar advent. Saptamana asta dau si eu o comanda.

    RăspundețiȘtergere
  13. Ce fain este calendarul cu ceaiuri!! Eu in acest an am luat unul de la Nuxe si unul de la Makeup Revolution. Voi imparti produsele gasite cu prietenele si familia!

    RăspundețiȘtergere
  14. L-am văzut si eu pe cel de la Lancome si chiar ma atrage

    RăspundețiȘtergere
  15. Omg, toate ma atrag si pe toate mi le-as dori! ❤

    RăspundețiȘtergere
  16. Sunt foarte pasionata de Advent Calendare, urmaresc mereu site-urile in speranta ca mai apare unul interesant, din pacate in Romania diversitatea nu e asa mare, dar mi-am comandat unul din UK si sunt foarte multumit de el.

    RăspundețiȘtergere
  17. Interesant articol, chiar îmi doresc un calendar Advent și mi-e cam greu sa ma decid, cu toate ca cel mai mult ma atrage cel de la Delia Cosmetic.

    RăspundețiȘtergere
  18. Mix ceaiuri de Craciun mi se pare un calendar tare fain!

    RăspundețiȘtergere
  19. Nici nu stiu cxe sa zic care este preferatul meu. L-am cumparat doar pe cel de la Nivea si nu prea m-a impresionat. Am vazut un advent calendar de la Lancome la un moment dat si cred ca ala m-ar fi multumit

    RăspundețiȘtergere