Search

Interviu cu Andreea Adam (abeautytale.com) :)

by - duminică, iunie 01, 2014

Buna dragelor,

Va mai amintiti rubrica Interviuri de pe blog? Am cam neglijat-o insa am de gand sa o reiau, de aceea astazi va prezint un nou interviu care o are in rol principal pe alta bloggerita pe care o indragesc. Este vorba despre Andreea Adam din spatele blogului http://www.abeautytale.com/. Nu stiu exact cand am descoperit blogul Andreei, dar odata ce am dat de el, l-am luat la puricat si am citit majoritatea articolelor. Toate postarile abunda in informatii utile care de multe ori mi-au fost utile.

Nu o mai intind si va las sa va delectati cu interviul :)


1. Pentru inceput spune-ne cateva lucruri despre tine si blogul tau
Despre mine puteți găsi mai multe detalii în secțiunea…Despre mine


2. Ce te-a motivat sa iti deschizi un blog?
Dorința de a împărtăși cu alții din experiența mea a fost cea care m-a făcut să încep să scriu pe blog. Nu m-am gândit la început că va deveni o parte atât de importantă în viața mea, dar iată că după mai bine de trei ani, încă mai scriu :)


3. Te-ai implicat in campanii/proiecte in calitate de bloggerita? Daca da care ti-a ramas in suflet?
Da, m-am implicat în multe campanii. Nu pot spune că am vreuna dintre ele ca preferată. Vreau totuși să menționez de cea la care-am muncit cel mai mult. De fapt, nu a fost chiar o campanie, ci un concurs între bloggerițe: Școala de Beauty Blogging LOreal Paris din 2012, în urma căruia am și ieșit câștigătoare. Pot spune că acest lucru mi-a deschis foarte multe uși și de atunci a început cu adevărat ascensiunea mea :))


4. Care a fost primul blog pe care l-ai urmarit si care este acum preferatul tau?
Nu-mi mai aduc aminte exact care a fost primul, dar tind sa cred ca cel al Cameliei, http://www.the-beauty-addict.com/. Din Romania nu pot spune ca am un blog preferat; urmaresc destul de multe si cred ca fiecare (dintre cele pe care le urmaresc) au ceva de spus. Din afara, blogul meu preferat este cel al lui Caroline Hirons, care de curand si-a facut si canal de youtube.


5. Ai avut momente in care ai vrut sa renunti la blog?
Da, mi s-a intamplat de cateva ori sa vreau sa renunt la blog, si nu din cauza ca m-as fi saturat de el, ci din lipsa de timp. Am avut perioade foarte aglomerate si pur si simplu nu mai faceam fata, nu mai aveam timp de mine cu mine. De altfel, cred ca singurul motiv care m-ar putea face sa renunt la blog ar fi lipsa timpului.


6. Pe langa blogging cu ce hobby-uri mai cochetezi?
Deși nu credeam vreodată să spun asta, îmi place foarte mult să fac sport. De un an de zile și un pic, fac HIIT (High-intensity Interval Training) de cel puțin patru ori pe săptămână și pot spune că pur și simplu mi-a schimbat modul de viață. Nu aș mai renunța la sport pentru nimic în lume! Un alt hobby ar fi statul degeaba. Asta-mi place cel mai mult și mai mult: pur și simplu să stau fără să fac nimic! 


7. Cat timp acorzi blogului si care sunt satisfactiile pe care ti le-a adus pana acum?
Depinde de cât de aglomerat e la birou, dar cred că-i acord destul de mult timp. În zilele în care scriu, cam două-trei ore, asta dacă am pozele făcut din weekend. Pentru asta, îmi rezerv câteva ore bune, de obicei sâmbăta, să fac poze pentru postările pe care știu că urmează să le scriu.
Nu există satisfacție mai mare ca atunci când primesc mail-uri sau mesaje de mulțumire de la cititoare, pe care le-am ajutat în vreun fel prin postările mele.


8. Care consideri ca e cea mai mare greseala in ceea ce priveste machiajul?
Din punctul meu de vedere, fiecare e liber să se machieze cât vrea și cum vrea. Frumusețea stă în ochii privitorului și nimeni nu e în măsură să judece pe cel de lângă el. Ceea ce mie personal mi se pare totuși urât sunt sprâncenele conturate prea puternic și în culori prea închise. În rest, cred că pot să trec cu vederea absolut orice.


9. Ai vreun sfat pe care ai dori sa il transmiti bloggeritelor incepatoare?
Cred că cel mai important lucru pe care trebuie să-l știe cineva care abia a pășit în această lume este că dacă nu ești foarte pasionată și foarte dedicată blogului, va ieși o varză totală.


10. Din punctul tau de vedere, ce greseala consideri ca fac cel mai adesea bloggeritele?
Ceea ce eu nu agreez sunt blogurile lipsite de conținut original, care scriu doar despre produse nou-lansate (copy/paste din comunicatele de presă) și evenimente. Și o dată la cinci-șase postări, mai bagă și câte-un review superficial. Nu am ce să citesc pe asemenea bloguri. Din punctul meu de vedere, sunt lipsite de conținut. Depinde acum și ce caută fiecare pe un blog. Pe mine una mă interesează în primul și-n primul rând review-urile și probabil că fix din acest motiv, blogul meu abundă în ele.


11. Esti multumita de feedback-ul pe care il primesti prin intermediul blogului?
Momentan nu mă declar foarte mulțumită. Așa cum spuneam și mai sus, ultimele luni au fost nebunești pentru mine, nu am mai avut timp să răspund la comentarii, iar asta s-a reflectat vizibil în cantitatea feedback-ului. Pe de altă parte, majoritatea postărilor mele fiind de tip review, nici nu am așteptări foarte mari. Ca cititor, nu prea ai ce comenta la o postare de acest gen.
Mulțumesc!

Multumesc si eu Andreea pentru ca ai acceptat sa imi raspunzi la intrebari :).
Curand voi lua si alte bloggerite la intrebari asa ca stati aproape :D.

Voua va place blogul  abeautytale.com?

You May Also Like

0 Comments