Dacă mă urmăriți de ceva timp, știți că fac frecvent comenzi pe Notino și îi aleg pentru că au o gama largă de produse, au foarte des reduceri și promoții și găsesc la ei cam toate produsele de care am nevoie. Înainte de orice comandă, am imprimat în cap exact ce vreau să cumpăr, însă de foarte multe ori se întâmplă să cumpăr altceva. La ultima comandă vroiam să cumpăr mai multe produse de skincare, dar până la urmă am luat doar unul pentru că era o ofertă pe care o urmăream de ceva timp și mereu am ratat-o. E vorba de Mistery Box, după cum probabil v-ați dat seama din titlu. Am postat pe pagina de Facebook despre asta și v-ați arătat interesate de conținutul coletului, așa că am decis să ii acord o postare.
Mistery Box constă într-un cadou în valoare de 130 lei care conține produse Makeup Revolution. Pentru a primi cadoul trebuie cumpărate produsele Makeup Revolution de 130 lei. Deci am cumpărat produse de 130 lei și am primit produse de 260 lei. Conținutul cadoului Mistery Box e surpriză, deci nu se pot alege produsele. Așa că e loterie ! Însă mie îmi plac surprizele așa că am așteptat cu sufletul la gură coletul !
Ce produse am cumparat !
- Paletă farduri I Heart Revolution Chocolate nuanța 24k Gold
- Set pentru sprâncene Focus & Fix nuanță medium
- Fond de ten Matte Base nuanța F1
- Două rujuri din gama Iconic Matte Nude nuanțele Inspiration și Lust
Nuanța rujurilor e exact ce îmi doream ! Am realizat că am destul de puține rujuri mate în culori mai naturale și mă bucur că se ridică la nivelul așteptărilor mele. Sunt foarte delicate nuanțele și abia aștept să le port. În plus au un miros foarte plăcut și delicat ! Ambalajul de asemenea e foarte fain !
Setul pentru sprâncene deși e în nuanța medium are 3 culori diferite și mă bucur că mi se potrivesc. L-am testat puțin și ca prima impresie pot să spun că fardurile sunt foarte pigmentate și nu sunt prăfoase. De obicei nu folosesc pensula care vine in set cu astfel de seturi, dar pensula asta mică e foarte bună ! E și o penseta mică acolo care e surprinzător de bună, doar că e puțin ciudat fiind atât de mică. Însă am reușit să îmi aranjez sprâncenele cu ajutorul ei.
Fondul de ten pare să fie nuanța potrivită și abia aștept să îl testez. E dedicat tenului gras și promite să matifieze tenul și să țină sebumul sub control. Am adunat câteva fonduri de ten despre care nu am scris încă, dar o voi face curând. Așa că voi oferi mai multe detalii și despre acesta.
Paleta de farduri e absolut superbă ! Atât ambalajul simpatic cu aspect de ciocolată, cât și conținutul. Sunt disponibile pe site o grămadă de variante, însă nuanțele pământii și cele cu tentă de rose-gold îmi plac cel mai mult așa că am ales-o pe ea. Cei de la Makeup Revolution au o grămadă de palete de farduri, însă am vrut-o neapărat pe această datorită ambalajului de ciocolată ! Arată tare bine în colecție, trebuie să recunosc.
Fardurile sunt pigmentate, chiar și cele mate care de obicei tind să fie mai pale. Nu sunt prăfoase și o să revin cu o părere mai conturată după ce o să realizez și câteva machiaje cu ea. Dar pentru început mi-a făcut o impresie bună, îmi place. Nu sunt nici cele mai pigmentate farduri pe care le-am văzut, dar nici cele mai slabe. Undeva la mijloc aș spune. Însă după ce o folosesc la ochi, o să văd cât de mulțumită sunt de ea și cum se blenduiesc fardurile.
|
Makeup Revolutin Fast Base Stick Foundation nuanța F1 - în trecut am folosit destul de des fonduri de ten stick și mă bucur că am primit unul, pentru că îmi plac fondurile de ten în astfel de ambalaje. Mi se par ușor de folosit. L-am aplicat puțin pe mâna și am remarcat că e foarte cremos și se întinde ușor, însă nuanța pare cam deschisă pentru mine. O să văd cum se comportă pe ten și revin cu impresii.
Pro Contour Stick nuanța medium 02 : partea deschisă probabil o să o folosesc pe post de anticearcan, însă cea închisă nu cred că o voi utiliza. Nu am fost niciodată fan al conturului și îl fac doar la un machiaj de seară. Și atunci prefer să folosesc produsele sub formă de pudră, deoarecele cele cremoase nu sunt foarte compatibile cu tenul gras.
Per total sunt mulțumită de produsele primite și mă bucur că în mare parte mi se potrivesc. Dacă aș mai comanda încă o dată ? Probabil că da...însă doar dacă aș avea nevoie de anumite produse de la Makeup Revolution. Acum le-am cumpărat doar pentru că îmi doream mult să văd conținutul cadoului, deci nu aș mai comanda încă o dată strict pentru cadou. Dar dacă voi avea nevoie de produse și pot primi și un cadou extra, de ce nu ?
Pe lângă comanda dată de dragul cadoului oarecum, am mai luat două produse. Vroiam de mult să încerc acest ser cu acid hialuronic Vichy Mineral 89 și l-am cumpărat în varianta cea mai mare de 75 ml pentru că raportul cantitate-preț e mai bun. O să urmeze o perioadă de testare și revin cu un review complet. Iar la comandă am adăugat și parfumul Armanio Emporio Stronger With You Intensely pentru soțul meu și mă bucur că îi place, el fiind destul de pretențios când vine vorba de parfumuri. Are o aromă deosebită și o rezistență foarte bună.
Promoția cu Mistery Box apare din când în când pe site. Nu e o ofertă permanentă din câte am observat, însă Notino au mereu oferte faine și oferă diverse produse cadou, așa că înainte de a da o comandă pe site, nu uitați să verificați secțiunea Cadouri și oferte speciale să vedeți pentru ce produse cadou va calificați în funcție de produsele pe care le comandați.
Vouă vă plac produsele Makeup Revolution ? Ați primit până acum Mistery Box ?