Search

Experienta mea cu oja permanenta

by - miercuri, ianuarie 11, 2017


Subiectul manichiura nu a fost prea dezbatut pe blogul meu din simplu motiv ca nu sunt vreo artista la acest capitol. De fapt sunt praf !!! As fi in stare sa stau ore intregi sa imi fac un machiaj, dar imi e aproape imposibil sa stau jumatate de ora sa imi fac manichiura. Nici macar asa simplu dintr-o nuanta. Cred ca asta se datoreaza si faptului ca unghiile mele sunt tare fragile si ciudate si nici o oja nu rezista mai mult de o zi, maxim doua. Si ma enervam de fiecare data cand trebuia sa merg undeva si manichiura mea nu arata impecabil. Asa ca am renuntat la oja in mare parte cam doi ani si am optat pentru unghii simple, cu lac incolor. Nu ma incanta prea tare treaba asta, dar macar aratau ingrijite.

Asta pana la un moment dat cand ma saturasem sa le vad asa si vroiam si eu modele frumoase pe unghii si cum eu nu eram capabila sa le fac, am decis sa apelez la oja permanenta. Nu mi-am cumparat lampi si oje sa imi fac singura manichiura ci am apelat la un salon. Merg acolo de mai bine de 7 luni, ceea ce inseamna ca sunt multumita si am decis sa va impartasesc si voua parerile mele.

Nu am vrut sa optez pentru gel, in primul rand pentru ca unghia se distruge foarte tare. Apoi gelul aplicat pe unghie e mai gros si cand unghia incepe sa creasca arata hilar. Am avut o singura data gel pe unghii, la nunta mea, si m-am lecuit pentru ca mi s-au distrus unghiile rau de tot. Ce e drept gelul protejeaza mai bine unghia si riscul de a se rupe e mai mic, insa exista totusi posibilitatea sa intre aer sub gel si atunci se desprinde. 

Inainte de toate, as dori sa lamuresc un lucru care uneori creaza discutii contradictorii. Unii ii spun oja permanenta, altii ii spun oja semi-permanenta, insa in realitate e exact acelasi lucru. Doua denumiri, acelasi inteles. Am mai intalnit ici colo : "nu se spune oja permanenta, se spune semi-permanenta", dar oricum i-ati spune e corect. Mie imi place sa ii spun oja permanenta.

Oja permanenta are o consistenta asemanatoare cu lacul obisnuit de unghii, insa se usuca doar la lampa UV. Acest tip de oja se aplica doar pe unghia naturala, nu pe tipsuri si nici nu se poate crea prelungire de unghii.

Initial m-am gandit sa imi cumpar lampa UV si cateva lacuri de unghii + base coat + top coat si alte ustensile necesare, insa costurile ar fi ajuns destul de mari.  Pretul unei astfel de oje porneste de la 20 lei si creste in functie de calitate. Si pe langa investitia necesara, trebuie sa fie si putina indemanare, nu? Ceea ce la mine nu e cazul, asadar m-am decis sa merg la salon.

Pe oja se poate aplica sclipici, paiete, se pot crea modele si orice alte nebunii doriti. Preturile difera in functie de oras, de salon si de alte aspecte. In ceea ce ma priveste, platesc 30 lei pentru manichiura cu oja permanenta si merg cam la 2 saptamani. Cat de des sau de rar trebuie sa mergeti depinde cat de mult sau putin va creste unghia, sau cat de repede va plictisiti de model. Mie mi se pare un pret decent pentru o manichiura frumoasa :).

Forma pentru care am optat la inceput a fost patrata, insa avand unghiile extrem de fragile si din cauza lucrului la gentile din hartie, mereu mi se rupeau varfurile si am decis sa schimb forma si am optat pentru unghii rotunde. Din pacate nu am fost inspirata sa fac poze cu fiecare manichiura, insa daca sunteti curioase de acum  incolo o sa pun cate o poza pe Facebook cu modelul de pe unghii. Am gasit pe pagina salonului doua poze cu unghiile mele, asa ca am totusi ceva sa va arat :D



Oricat de mult imi place sa vad unghii lungi, pe mine nu ma reprezinta. Am incercat, dar nu ma pot obisnui si gata. Nici macar nu pot sa tastez la tastatura cum trebuie cu unghii lungi :)). De asemenea nici nu sunt adepta unghiilor incarcate, cu modele 3D sau pline de slicpici si alte artificii. Imi place sa le vad mai naturale, cu putin accent pe una sau doua din unghii. Vara am optat pentru manichiuri mai colorate, insa acum in anotimpul rece, am optat mai mult pentru nude, rosu sau negru. 

Asta e manichiura pe care o port momentan pe unghii : 


Oja permanenta se da jos tot la salon pentru a nu degrada unghia naturala. Mai intai se aplica pe unghii cotonete cu ceva dizolvant care inmoaie oja, apoi se foloseste o pila pentru a indeparta rezidurile de pe unghie. Nu va recomand sa indepartati aceasta oja acasa pentru ca e incapatanata si veti agresa unghia inutil.

In concluzie sunt foarte multumita de oja permanenta, nu as renunta vreodata la ea. E fain sa nu ai grija manichiurii, sa stii ca e mereu impecabila. Unghiile arata ingrijite si sunt frumoase. Pentru a hrani cuticulele si unghia aplic cat de des pot si imi amintesc ulei de masline si va spun sincer ca se vede diferenta.

Voi cum va faceti manichiura? Ati incercat oja permanenta?



You May Also Like

12 Comments

  1. Si eu sunt in aceeasi situatie! Maxim doua zile ma tine pe unghie, numai daca as sta ca printesa sa nu fac nimic ca altfel pana seara este si sarita. Nu conteaza marca ojei, nu tine sub nici-o forma.
    Pana acum doi ani, am apelat la un salon unde mi se punea gel pe unghia naturala. Pe urma, ne-am mutat! Am gasit pe cineva aici,in Tg-jiu si m-am dus de cateva ori. Am nascut si nu am mai continuat sa ma duc. Nu aveam nici timp si nu vroiam ca in timpul baitei sa o ranesc cumva pe cea mica. Am renuntat la idee! Rar mi le fac cu oja! Nu am rabdare si nici nu-mi place.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie nu imi place gelul...distruge unghia si arata badaran. Nah...tine de gusturi.
      Nici eu nu am rabdare sa imi fac unghiile iar oja permanenta e solutia ideala pentru mine :)

      Ștergere
    2. Nici eu nu le-am mai facut de mult. Cu oja nu le fac ca pana seara oja deja a sarit. Cand ai un copil mic, trebuie sa faci mai multe lucruri.

      Ștergere
  2. Eu folosesc oja semipermanenta sa poata rezista 5 zile pe unghii.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu am incercat niciodata oja permanenta si am unghiile destul de scurte. Imi plac enorm pozele postate cu manichiura ta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu am unghiile mici si asa vreau sa le si pastrez. In primul rand pentru ca sunt mai comode si in al doilea rand pentru ca mi se par mai finute.

      Ștergere
  4. Gel de unghii, oja permanenta sau semi-permanenta nu am folosit niciodata. Era cat pe ce sa-mi fac odata unghiile cu gel dar am citit si un vazut poze cu ce se intampla cu unghiile. Si eu sunt cam deindemanateca la realizarea unui machiaj si a unei manichiuri si cu toate acestea manichiura mi-o fac cel mai des acasa, eu. Bineinteles este o manichiura simpla fara modele sau aplicari de floricele sau mai stiu eu ce. Pentru ca acum am citit in acest articol ca oja permanenta nu distruge unghia am sa merg la un salon sa-mi fac o manichiura cu oja permanenta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu ma inteleg bine cu gelul si mi se pare o cruzime pentru unghii. Si cum manichiura nu imi rezista mai mult de o zi, nu stau bine nici cu nervii sa imi fac zilnic manichiura, oja permanenta e alegerea potrivita pentru mine :)

      Ștergere
  5. Mi-am facut si acasa! Am si dat-o jos tot acasa! Ce e drept, cred ca este nevoie de vreun dizolvant special! O sa ma interesez!
    Imi plac modelele pe care le-ai avut tu.

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu am incercat niciodata asa ceva dar sunt superbe

    RăspundețiȘtergere