Search

Produse preferate in iarna 2019-2020 !

by - joi, februarie 20, 2020

Iarna nu a fost niciodată anotimpul meu preferat....așadar, în fiecare an la sfârșitul lunii februarie, mă simt mai ușurată și aștept cu nerăbdare primăvara ! Ce e drept, anul ăsta nu a fost foarte dură iarna, însă tot mai frumos e sezonul cald. 
Însă, chiar și iarna poate fi puțin îndulcită cu mici plăceri ! Așadar îmi iau la revedere de la anotimpul rece și cu această ocazie vreau să vă scriu câteva cuvinte despre câteva produse preferate pe care le-am folosit în perioada ce a trecut, însă cu siguranță îmi vor fi alături și de acum încolo ! 


Indiferent de activitățile mele de seară, niciodată nu au lipsit lumânările parfumate. Nu concep anotimpul de iarnă fără prezența unei lumânări parfumate, Așa că în fiecare seară m-am răsfățat cu câte o aromă în funcție de starea de spirit. Și am avut o colecție chiar mare în sezonul ăsta și cum iarna e pe sfârșite, cam așa e și colecția mea ! Însă vreau să mai cumpăr, deoarece încă ziua e scurtă și serile sunt mai frumoase în compania lumânărilor și a miresmelor lor superbe !


Parfumul Giordani Gold Essenza de la Oriflame, l-am mai avut și acum câțiva ani și mi-a plăcut atât de mult, încât l-am recumparat. L-am și terminat pe la mijlocul lunii ianuarie, însă vreau să îl cumpăr din nou. Din punctul meu de vedere e cel mai bun parfum de la Oriflame și chiar îndrăznesc să îl asociez cu multe parfumuri de lux. Are un miros floral, puternic și rezistent. L-am folosit foarte des în această iarnă, deoarece în anotimpul rece prefer parfumurile puternice. Însă îl consider potrivit și pentru primăvară-vară, de aceea îl voi recumpara cu siguranță. A fost o surpriză când l-am descoperit și a ajuns rapid printre preferatele mele. 
Compoziția parfumului : note vârf - bergamotă, note inima - flori albe și flori de portocal, note bază - tonuri lemnoase.



La începutul iernii mi-am schimbat complet rutina de îngrijire a tenului, însă nu am uitat de îngrijirea corpului. Deși am o mulțime de produse pentru corp, cel mai des am acordat atenție produselor din gama Bioderma Atoderm. Sunt produse foarte blânde cu pielea, au ingrediente atent selectate și mi-au fost de mare folos să fac față frigului. Crema de mâini și balsamul de buze le-am purtat mereu în geantă și le-am folosit de cât ori a fost nevoie. Balsamul de buze are capacitatea să hidrateze buzele uscate și să le mențină moi și catifelate. Iarnă mi se usucă pielea mâinilor foarte tare și sunt dependentă la propriu de crema de mâini. Iar Atoderm Mains mi-a fost mereu aproape și mi-a oferit hidratarea de care am avut nevoie ! 
Deși cosmeticele mele nu sunt pe placul soțului meu, în această categorie nu intră și uleiul de dus Bioderma Atoderm deoarece i-a plăcut și lui tare mult, așa că l-am împărțit. În primul rând îmi place atât de mult pentru că miroase foarte bine și delicat și în al doilea rând pentru că e blând cu pielea, o curăță delicat și o menține hidratată. Iar crema de corp Atoderm mi-a hidratat pielea, am folosit-o după fiecare dus și am avut-o aproape de mine pe noptieră în toată perioada rece. Așa că Bioderma, un mare like de la mine ! Dacă ar fi să aleg o gamă preferată de la Bioderma, pentru îngrijirea corpului, cu siguranță Atoderm e preferata mea ! Și Sensibio dacă e vorba despre îngrijirea tenului ! 

Voi ce produse ați preferat în această iarnă ? Ați remarcat în articol produse care vă plac și vouă ?

You May Also Like

22 Comments

  1. Produsele Bioderma îmi plac și mie.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ador produsele Bioderma si Oriflame, folosesc des produse de la ei.

    RăspundețiȘtergere
  3. Si eu am mereu in geanta balsamul de buze de la Bioderma. E cel cu care ma impac foarte bine si il folosesc mereu, indiferent daca e vorba de sezonul rece sau de cel cald. Dar eu, spre deosebire de tine, sunt la polul opus si adooor iarna

    RăspundețiȘtergere
  4. Parfumul Giordani Gold l-a avut o prietena, intr-adevar miroase foarte bine :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Ador balsamurile de buze! Trebuie sa il incerc pe cel de la Bioderma

    RăspundețiȘtergere
  6. uleiul de dus il am si eu dar inca nu l-am desfacut, sa termin din ce am si apoi il incerc!

    RăspundețiȘtergere
  7. Uleiul de dus de la Bioderma mi-a placut tare mult și il recumpar cu drag. Iarna aceasta am descoperit spuma de dus de la Dove, minunata!

    RăspundețiȘtergere
  8. Produsele de la Bioderma imi plac si mie mult. Gama Atoderm e minunata si m-am indragostit de ea!

    RăspundețiȘtergere
  9. Am avut și eu Giordani Gold, dar varianta originală și mi-a plăcut.

    RăspundețiȘtergere
  10. Si eu ador Giordani Gold si produsele Bioderma. Nu imi lipsesc niciodata din casa.

    RăspundețiȘtergere
  11. Iarna aceasta a fost ceva mai blanda si tot parca am simtit nevoia de ceva mai multa hidratare. Am avut cateva branduri care mi-au fost aproape si printre acestea se numara Bioderma, Cerva si Yves Rocher. Mi-am gasit un echilibru cu produsele lor

    RăspundețiȘtergere
  12. Foarte tare Bioderma, folosesc de 2 ani si se vad rezultatele

    RăspundețiȘtergere
  13. Deci lumânarea aceea fotografiata îmi place la cuulme

    RăspundețiȘtergere