Jocuri de societate de pe site-ul bekid.ro

Perioada asta de carantină ne pune la încercare pe toți, însă avem timp pentru acele lucruri pe care le neglijam înainte. E momentul oportun să petrecem mai mult timp cu familia, să reluăm vizionarea serialelor abandonate și a cărților care așteaptă cuminți pe raft. 
În acest articol vreau să vă provoc să reluați o plăcere din copilărie de care sunt sigură că va amintiți. După cum probabil v-ați dat seama din titlu e vorba despre jocurile de societate. Astfel de jocuri sunt dedicate în special copiilor, dar consider că și noi că adulți ne putem bucura de ele. În acest mod petrecem timp de calitate cu familia, ne amuzăm...iar cei mici pot învață lucruri noi.

Pe bekid.ro am găsit jocuri de societate interesante, așa că vreau să va prezint două jocuri care mi-au atras atentia și sunt foarte antrenante de asemenea. 
Jocurile sunt foarte importante în dezvoltarea și educarea copiilor. Prin jocuri, copiii învață să cunosca lumea înconjurătoare și de asemenea se descoperă pe ei. Iar părinții se pot apropia de copii cu ajutorul jocurilor, ceea ce duce la o relație copil-părinte mult mai armonioasă și mai eficientă.



Vaiana Memory este un joc de memorie, care vă pune la încercare abilitățile de memorie și de concentrare. Însă e foarte util și pentru noi adulții...cel puțin pentru mine pentru că deseori îmi joacă memoria feste din cauza stresului cotidian. Jocurile de memorie ne stimulează creierul și îl fac mult mai alert, lucru care ne poate fi de folos. Și e excelent că ne putem antrena creierul prin joacă. Obiectivul jocului Vaiana Memory este să adunați cât mai multe perechi de cărți. Când jocul se termină, câștigă cel care are cele mai multe perechi de cărți. E un joc amuzant și antrenant in același timp fiind potrivit pentru intreagă familie.



Dacă vă plac jocurile care implică și ceva acțiune, atunci jocul "Punem pariu", poate fi o alegere potrivită. Poate să fie jucat de 3-6 persoane și după cum v-ați dat seama deja, e vorba despre un joc cu provocări. Fiecare jucător e provocat să îndeplinească tot felul de provocări, iar ceilalți jucători pariază dacă pot sau nu reuși. Atunci când cineva ghicește, câștigă pariul și câștigă o suma de bani pe care o pariază. Fiecare jucător care îndeplinește o provocare, primește de asemenea o recompensă. E un joc interactiv care implică și ceva acțiune și cu siguranță va genera multă voie bună și distracție pe măsură.

Jocurile de societate ne sporesc creativitatea și ne deconectează de la lumea virtuală. Așa că măcar din când în când e bine să renunțăm la jocurile de pe dispozitive electronice și să petrecem timp cu familia în jurul jocurilor de societate, care de asemenea ajută la întărirea relațiilor din familie. De asemenea, sunt o oportunitate perfectă să ne detașăm de stres și de tot ce se petrece în jurul nostru. Râsul și distracția scad stresul și ne fac mai fericiți, deoarece declanșează eliberarea de endorfine. 

Jocurile de societate reprezintă exerciții perfecte pentru creier, deoarece stimulează zonele creierului care sunt responsabile pentru formarea complexă a gândirii. E valabil atât pentru adulți cât și pentru copii. Noi ca adulți avem nevoie să ne păstrăm memoria cât mai intactă, pentru că deseori din cauza stresului, se întâmplă să pierdem controlul. Dar ne putem antrena creierul prin metode amuzante precum sunt jocurile de societate. Iar pentru copii jocurile de societate sunt excelente pentru dezvoltarea mentală și pentru dexteritate.

Când eram mică adoram jocurile de societate, dar din păcate nu se găseau într-o varietate atât de mare ca și acum ! Astăzi însă, se găsesc tot felul de jocuri pentru toate gusturile ! 

Voi jucați jocuri de societate ? Care sunt preferatele voastre ?


17 comentarii :

  1. Mai joc cu fiica mea, orice vrea ea. Sunt sigură cu cel cu Vaiana i-ar plăcea.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu am mai jucat de multă vreme, par interesante cele prezentate de tine.

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu în ultima vreme am făcut doar puzzle cu familia. Sau remi ne mai jucam. 😊

    RăspundețiȘtergere
  4. e mai complicat in perioada asta cu jocurile in mai multe persoane... mie imi place mult activity!

    RăspundețiȘtergere
  5. interesant, si noi am comandat cateva jocuri, o sa ma uit si aici sa vad!

    RăspundețiȘtergere
  6. Copiii se plictisesc repede si au nevoie de jocuri diverse pentru a-si petrece timpul cat mai util.

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu joc astfel de jocuri acum, că nu am cu cine, dar îmi plac!

    RăspundețiȘtergere
  8. Pentru jocul de memorie iti multumesc frumos, chiar cautam unul. :)

    RăspundețiȘtergere
  9. În ultima perioadă, în fiecare weekend mă joc cu logodnicul meu jocuri de societate.

    RăspundețiȘtergere
  10. Noi deocamdată am rămas la Monopoly, dar intenționăm să ne luăm și alte jocuri de societate.

    RăspundețiȘtergere
  11. Jocurile de societate sunt o activitate foarte captivantă. Și noi avem câteva dar nu am mai jucat de ceva vreme, din lipsă de timp. Mi-ai dat o idee însă pentru cadouri de Paști.
    Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  12. Imi plac jocurile de societate, nu am mai jucat de ceva timp. Recent am urmarit Vaiana 😁

    RăspundețiȘtergere
  13. In perioada asta genul asta de jocuri sunt extrem de bune pentru ca ne tin activi daca nu avem altceva de facut. Eu am cateva astfel de jocuri pe care le joc cu fetita mea. Mr Carrot parca se cheama jocul ei preferat

    RăspundețiȘtergere
  14. Eu am peste 15 jocuri de societate, noua ne plac tare mult si le jucam frecvent cu prietenii nostri sau doar eu si sotul. Ne ajuta sa ne relaxam si timpul trece mai usor.

    RăspundețiȘtergere
  15. Jocurile de memorie sunt cele care ma fascineza si pe mine!

    RăspundețiȘtergere
  16. Si noi am comandat un astfel de joc sunt curioasa daca o sa ne descurcam cu el, macar ne umplem timpul cu ceva relaxant.

    RăspundețiȘtergere
  17. În ultimul timp am făcut puzzle uri, desene, diverse. Dar de aceste jocuri nu m am interesat. Am văzut de curând Vaiana, dar mi ar plăcea tare mult sa îmi iau și un asemeneajoc.

    RăspundețiȘtergere

Designed By OddThemes | Distributed By Blogger Templates