Cei de la Marie Claire, m-au ademenit cu un nou kit de beauty si cu mult noroc, am reusit sa il cumpar si eu. De ce spun noroc? Ei bine pentru ca acest kit e mereu intr-un stoc limitat, cererea e foarte mare si prin urmare beauty kit-urile se epuizeaza rapid. Atat de rapid, incat dupa 10 minute dupa ce s-a dat startul la comenzi, a fost sold out.
E a doua oara cand am reusit sa cumpar beauty kit-ul iar asta din februarie, sincer mi se pare cel mai tentant dintre toate aparute. A costat doar 79 lei si in pretul asta e inclus si un abonament de 3 luni la revista Marie Claire.
Ca si restul kit-urilor de pana acum, cutia e aceeasi...simpla neagra iar in interior produsele sunt ambalate in hartie neagra. Mi-am bagat nasul prin toate produsele primite si dupa cateva testari, vi le prezint si voua.
* Spuma micelara de curatare La Roche Posay - e prima data cand incerc un astfel de produs si chiar mi-a placut. Nu am inlocuit spuma cu lotiunea micelara, pentru ca totusi simt nevoia de o demachiere mai profunda. Insa folosesc spuma micelara in locul gelului de curatare, iar aceasta de la La Roche Posay chiar imi place. Face o spuma fina, nu usuca tenul si inlatura orice urma de machiaj ramasa. Dimineata folosesc doar spuma asta micelara, fara alt produs demachiant si sunt multumita de ea.
* Apa termala Vichy - ador apa termala, iar astea in flacoane mici imi plac cel mai mult pentru ca sunt usor de purtat in geanta. Nu stiu cum sunteti voi...insa eu nu fac diferenta intre brandurile de apa termala. Toate sunt la fel pentru mine si toate imi plac :D
* Sampon uscat cu argila verde L'oreal - produsul face parte din ultima gama lansata de L'oreal si vreau sa incerc si restul produselor, in special samponul si masca, doar ca inca nu am ajuns intr-un supermarket sa ma uit dupa ele. Despre samponul uscat pot sa va spun ca imi place la nebunie ! Miroase foarte bine, absoarbe sebumul si nu lasa parul mat. Nu ofera deloc volum, ceea ce imi convine pentru ca am destul de la mama-natura :D. Doar cuvinte de lauda am la adresa lui.
* Masca de fata Garnier Aqua Bomb ( o gasiti aici ) - e o masca tip servetel imbibata in produs. Imi plac tare mult genul asta de masti, iar asta de la Garnier e imbibata nu gluma in produs. Se tine pe fata 15 minute, timp in care confera o senzatie fresh. In urma ei, mi-am simtit tenul hidratat si catifelat. Fara indoiala vreau sa repet experienta si o sa mai vedeti masca la mine.
* Fard de pleoape L'oreal Infaillble Eye Paint - nuanta pe care o am e 202 keep on khaki. Nu am fost foarte incantata cand am vazut ca e si un fard in kit, pentru ca in ultima perioada ma fardez rar la ochi, doar seara la o iesire ceva. Insa cand l-am vazut face-to-face a fost dragoste la prima vedere. Are o culoare deosebite, se intinde usor pe pleoapa si se asorteaza de minune cu ochii mei caprui :D.
* Rimel Yves Saint Laurent - e un rimel in varianta mini, numai bun de luat in geanta sau in calatorii. E un rimel bun, insa cam scump si nu as da banii pe el full size :D. Confera volum si alungire, dar asta putem gasi si la un rimel mai ieftin.
Iar cele mai dorite si asteptate produse din kit sunt parfumurile in miniatura. Ma topesc cand ma uit la ele, atat de dragalase sunt ! Si miros demential !!! Am primit noile parfumuri Giorgio Armani Si ,Giorgio Armani Intense si La vie est belle de la Lancome. Nu stiu care imi place mai mult, insa inclin catre La vie est belle ! Adorabil !
Voi ati reusit sa cumparati beauty kit-ul?
Ati incercat vreunul din produsele prezentate?
Care va tenteaza?