În ceea ce privește evenimentul Black Friday de anul acesta din România, analiștii anunță că va fi cel mai spectaculos Black Friday din 2019. Se estimizeaza că românii vor cumpăra anul acesta de Black Friday cu 20% mai mult față de anul 2018.
România este la a noua ediție de Black Friday și chiar dacă acest eveniment a fost împrumutat de la americani, din punctul meu de vedere diferă foarte mult. În primul rând Black Friday prin traducere, înseamnă vinerea neagră. Deci într-o anume zi de vineri sunt reduceri consistente. Dar în România se cam fură startul la Black Friday și de obicei ține cam două săptămâni. Și nu e doar în perioada toamnei, deoarece pe parcusul anului, mai dăm de campanii de promovare gen Black Weekend sau alte derivate asociate cu reducerile.
Conform tradiției americane, Black Friday are loc în a patra joi a lunii noiembrie. Însă în România, nebunia reducerilor începe în 15 noiembrie iar perioada reducerilor se va extinde și în weekendul din 29 noiembrie !
În general când auzim cuvântul reduceri, scoatem portofelul și cumpărăm ! Dacă e vorba de lucruri de care avem nevoie, sunt perfect de acord. Dar să cumpărăm ceva de care nu avem nevoie doar pentru că respectivul produs e la reducere, e lipsit de sens. În acens sens, m-am gândit să scriu un articol care să va fie de folos pentru următoarea nebuneală a reducerilor !
1. Faceți o lista cu produsele de care aveți nevoie
Treceți pe o foaie lucrurile de care aveți nevoie și stați departe de alte tentații. E bine ca produsele trecute pe lista să fie în ordinea priorității. Încercați să judecați lucrurile la rece și să realizați că dacă un anume produs nu e pe lista, înseamnă că nu aveți nevoie de el. Cumpărând un lucru redus dar inutil, nu e nici o economie ci o risipă. Pentru că dați banii pe produse de care nu aveți nevoie. Totuși puteți trece pe lista la sfârșit și un produs de răsfăț pe care vi-l doriți, dar nu e neapărat necesar. De ce exemplu îți dorești nuanța X de la firma Y ca un răsfăț, dar poți totuși să trăiești fără ea. Ei bine dacă răsfățul vine la un preț bun, e momentul să îl vânezi.
2. Notați prețurile
După ce ați făcut lista, căutați produsele în magazinele online și lângă fiecare produs treceți prețul, înainte de Black Friday. Așa când începe nebunia puteți compara prețurile că să vedeți dacă produsul e într-adevăr redus. Că se mai fac la noi campanii de reduceri când un produs la preț întreg costă 10 lei astăzi și mâine același produs e redus de la 20 lei, la 10 lei. Deci nici o reducere. Pentru a evita acest lucru e bine să știți prețurile înainte de reducere, că să vedeți dacă într-adevăr reducerea există !
3. Fiți pe fază când încep reducerile
De obicei la reducere de Black Friday sunt scoase produsele din stocuri mai vechi. Asta înseamnă că stocul poate fi limitat, deci se va epuiza repede. Cel mai bine e să aveți deja adăugate produsele în cos, să va asigurați că sunteți logat pe site și când încep reducerile, după ce verificați ca prețurile să fie ok, să lansați rapid comanda !
Consider că e important să parcurgeți acești pași, dacă plănuiți să faceți cumpărături de Black Friday, deoarece uneori campaniile de promovare tind să fie înșelătoare și e bine să fim precauți !
Printre recomandările mele de cumpărături pentru Black Friday se află următoarele magazine online :
* Libris - este o librărie online cu o sumedenie de titluri de cărți. Chestia mișto e faptul că au transport gratuit la comenzile de minim 50 lei.
* Elefant - e un fel de mall online și de aici puteți cumpăra cărți, parfumuri, ceasuri, cosmetice și multe alte nebunii.
* Vegis - dacă am nevoie de diverse uleiuri cosmetice, suplimente sau cosmetice bio, vegis este alegerea mea deoarece au o gama variată de produse la prețuri foarte bune.
* Notino - spre notino îmi îndrept mereu atenția când am nevoie de un parfum nou sau de produse Bioderma. La ei am găsit cele mai bune prețuri la aceste două categorii. Evident gășiți și produse de îngrijire și de machiaj într-o gama foarte largă.
* Bonami - dacă aveți nevoie de diferite decorațiuni și alte chestii utile pentru casă, la ei veți găși modele tare drăguțe la prețuri accesibile.
* Kurtman - am făcut o grămadă de comenzi pe acest site de unde mi-am cumpărat genți și încălțăminte. Au mereu modele noi iar prețurile sunt foarte, foarte mici.
* Answear - pentru îmbrăcăminte recomand acest site care cuprinde produsele a peste 300 de branduri iar prețurile sunt bune !
După cum vedeți nu am inclus site-uri de electronice, deoarece cu vânarea acestor produse se ocupă soțul meu. Eu nu mă pricep prea mult și nici nu simt nevoia să îmi aprofundez cunostiintele. În schimb îmi îndrept atenția către ste-urile de cărți, cosmetice, parfumuri, haine, încălțăminte și diverse chestii pentru casă !
Așadar sper că v-au fost utile sfaturile și recomandările mele !
Voi ce plănuiți să cumpărați de Black Friday ?